Minutul de inspirație: atunci când un terapeut întâlnește o persoană în cabinet pentru prima oară

Atunci când un terapeut întâlnește o persoană în cabinet pentru prima oară, ascultă, simte, intuiește, evaluează, se întreabă și își interoghează reacțiile. Face parte din formarea noastră să ne uităm în același timp pe mai multe niveluri ale experienței – intrapsihicul, apărările, natura afectului, aria de expresie, capacitatea de reflecție – și de a ne acorda, așa cum a descris Freud, la noi înșine ca și cum am fi un receptor de unde radio care decodează semnalele primite. Potrivirea poveștii persoanei cu biografia acesteia și cu autoprezentarea ei, și construcția unei hărți preliminare a lumii sale interioare sunt echivalentul pentru terapeut al stetoscopului medical, al tensiometrului sau al analizei de urină. Aceștia sunt primii indicatori esențiali, la fel de bruți dar esențiali în procesul de cunoaștere a unei persoane, proces ce se poate întinde pe o perioadă de mai mulți ani. Deoarece experiența subiectivă a pacientului este primordială pentru procesul de tratament, terapeutul caută căi de evaluare a flexibilității sau rigidității răspunsurilor obișnuite ale pacientului. Nu că flexibilitatea sau rigiditatea ar avea ceva de arătat per se, separat de alți factori. Nu există semnificații univoce sau instrumente de măsură pe care pe care să le deducem de acolo. Adaptabilitatea excesivă e la fel de alarmantă pentru un terapeut ca și inflexibilitatea. Totuși, felul în care individul este capabil sau nu de mobilitate e semnificativ și formează una dintre axele consultației capabile să pronosticheze dacă terapia ar putea fi de folos.

Sursa: Jumătate inocentă, jumătate înțeleaptă. Autor: Susie Orbach