Lumina ce se stinge – Mircea Eliade

Lumina ce se stinge – Mircea Eliade

Oamenii depind unul de altul nu dintr-un simț viril de solidaritate în fața haosului spaimei – ci dintr-un vid interior. Fiecare se teme să rămână singur

Lumina ce se stinge – Mircea Eliade

Dacă existența ar avea un sens, sensul ei ar fi să ne schimbăm, să uităm, să începem întotdeauna altceva, nou, neașteptat – și să uităm complet, complet, trecutul. E evident că astfel ar trebui să fie viața. Dar nimeni nu e atent la ea.

Nu am amintiri, dar pot gândi asupra amintirilor, pot gândi trecutul fără să-l simt. Ca pe un episod impersonal, de întotdeauna.

Oamenii depind unul de altul nu dintr-un simț viril de solidaritate în fața haosului spaimei – ci dintr-un vid interior. Fiecare se teme să rămână singur. Dacă se întâmplă să fie singuri, citesc sau dorm. De întrebat, nu se întreabă niciodată; se tem că vor găsi nebunia, în Dumnezeu sau în diavol, amândoi chipul spaimei omului care nu știe ce vrea. Întrebările din capul unghiului le evită toți. Unii dialectic, alții din prostie. Scopuri, țeluri, idealuri, plăceri; cu acestea își justifică actele. Dar toate aceastea sunt pretexte, vorbe fără miez, ascunzând un singur sentiment, vast și umilitor, pe care îl îndură toți oamenii și nimeni nu îl poate zdrobi: spaima de singurătate, spaima de întuneric.

Eu le-am mărturisit de la început: fac răul; să-mi pun binele în față. Nu sunt însetat de izbândă. Nici nu cunosc satisfacția. Eu îmi continui jocul meu. De ce nu întâmpin rezistența materialelor ? Nimeni, nimeni. N-am întâlnit nici un bărbat calm, nici o femeie castă. Arma lor e insulta și ura, dar dacă ești dincolo de insultă și ură, sunt dezarmați si captivi. N-au nimic dinlăuntru, obiect ireversibil; nu participă la sfera solidelor. Sunt solizi prin împrejurări; de asemenea, firesc, orice altă împrejurare îi desolidifică. Când îi apropii, îi descopăr: nimic; cuvinte și insulte, apoi palme, pumni, baston; câteodată idei. Ei și? Dar nimic real, obiectiv, SĂ FIE, să nu poată pieri, peste care nu poți trece. N-au stânci, n-au prăpăstii. Dacă ar trăi cel puțin.

Anul apariției: 2003

Informații suplimentare: http://www.humanitas.ro/

Accesați: Cărți care au schimbat percepțiile unor generații întregi

2 comentarii la „Lumina ce se stinge – Mircea Eliade”