Fragmente – Recuperarea. Ce urmează după dependență. Autor Leslie Jamison
Poveștile din mass-media despre dependență au avut consecințele lor. Între 1980 și 2014, numărul de persoane închise pentru infracțiuni legate de droguri a crescut de la 40000 și ceva la aproape 490000; majoritatea erau de culoare. Un studiu din 1993 arăta că doar 19% din dealerii de droguri erau afroamericani, dar ei compuneau 64% din numărul celor arestați. Michelle Alexander exprima situația astfel: „Declarând război consumatorilor și dealerilor de droguri, Reagan și-a îndeplinit promisiunea de a-i pune la locul lor pe acei «ceilalți» identificați prin rasă – pe cei care nu meritau nimic.
A numi narațiunea sperieturii de droguri un gen toxic nu înseamnă să negăm răul pe care îl pot face drogurile și nici distrugerea pe care o lasă în urmă dependența, ci doar să recunoaștem faptul că „dependența” a însemnat dintotdeauna două lucruri în același timp: un set de neurotransmițători perturbați și o serie de povești pe care le-am spus despre perturbarea aceasta. Dependența devine o epidemie, ceva contagios, o respingere intenționată a datoriei civice, o rebeliune curajoasă împotriva ordinii sociale sau indignarea nobilă a unui suflet chinuit. Depinde cine spune povestea și cine e dependentul. Carl Hart, expert în neuroștiințe de la Universitatea Columbia, scrie despre povestea drogurilor care nu prea a fost mediatizată, „povestea nu tocmai fascinantă a nondependenței, pe care nu o spune nimeni” și pe care, după cum ne amintește Hart, o trăiesc majoritatea consumatorilor de droguri. Și totuși, dependența este prezentată drept inevitabilă și unilateral devastatoare, pentru a servi diverse planuri sociale – dintre care cel mai cunoscut este Războiul contra Drogurilor.
Accesați: Cărți care au schimbat percepțiile unor generații întregi
