Intervenții psihoterapeutice
Dacă în consiliere se lucrează în special asupra evenimentelor și proceselor externe, psihoterapia își propune să influențeze procesele intrapsihice care mențin consumul de drog sau interferă cu tratamentul. Există numeroase studii care au dovedit eficiența intervențiilor psihoterapeutice asociate tratamentului substitutiv. Dintre acestea, mai bine documentate sunt intervențiile de tip cognitiv-comportamental și cele de tip interviu motivațional:
- programele pentru prevenirea recăderilor: se bazează pe identificarea situațiilor în care pacientul se află în pericol să consumul de opiacee ilicite și dezvoltarea de strategii de coping specifice fiecărei situații;
- programele de tip trainingul abilităților sociale: își propun să ofere pacienților abilități noi pentru a face față presiunii grupului de egali, schimbări în stilul de viață, managementul emoțiilor, stresului și al timpului;
- intervențiile de creștere a motivației: se bazează pe un model stadial al schimbării (Prochaska, diClemente, 1982) și își propun ca, prin intervenții nonconfruntative, să ajute pacientul în a-și consolida motivația pentru schimbare, a implementa și menține apoi schimbarea;
- terapia de familie și terapia comportamentală de cuplu: de obicei indicate după o perioadă de stabilizare, este recomandată pacienților ale căror familii/parteneri contribuie la menținerea consumului de drog sau interferă negativ cu participarea la tratament;
- terapie comportamental-dialectică: un program terapeutic care se adresează persoanelor care asociază la consumul de drog și o tulburare de personalitate de tip borderline, a fost adaptată și pentru pacienții din clinicile de metadonă. Este o intervenție elaborată care necesită resurse și un personal calificat.
Sursa: Ghid clinic de tratament substitutiv al dependenței de opiacee; prof. dr. Dan Prelipceanu, dr. Gabriel Cicu – Bucureşti : Editura Asociaţiei Psihiatrice Române, 2010
Accesați: Schizofrenia și alte tulburări psihotice