Fragmente: Nevoile lui, nevoile ei. Secretele unei relații de cuplu durabile. Willard F. Harley, Jr.

Sursa: Nevoile lui, nevoile ei. Secretele unei relații de cuplu durabileWillard F. Harley, Jr.

O femeie irezistibilă

O soție poate ajunge să fie irezistibilă în ochii soțului ei dacă îi îndeplinește acestuia cele cinci nevoi emoționale de bază.

1. O viață sexuală împlinită. Soția îi îndeplinește această nevoie transformându-se într-un partener sexual extraordinar. Își analizează propria reacție sexuală, pentru a-și da seama și a înțelege cum ajunge să dea ce e mai bun în ea; apoi îi împărtășește toate aceste lucruri și împreună ajung să aibă o relație sexuală de care amândoi să se bucure în mod repetat și care să îi satisfacă.

2. Un partener cu care să își petreacă timpul liber. Ea devine interesată de activitățile recreative care lui îi plac cel mai mult și încearcă să se documenteze și să se perfecționeze. Dacă descoperă că îi plac, îl încurajează să ia în considerare și alte activități pe care le pot face împreună. Ea se transformă astfel în companionul lui preferat atunci când vine vorba despre activitățile recreative, iar el o asociază în mintea lui cu cele mai plăcute momente de relaxare.

3. Atracția fizică. Ea se menține în formă având permanent grijă de dietă și de exercițiile fizice. Se îmbracă și se machiază astfel încât el să o considere atrăgătoare și plină de gust. El este atras de ea în viața lor privată și mândru de ea în public.

4. Confortul domestic. Ea îi creează acasă un mediu în care îi oferă un refugiu care să îl apere de stresul din exterior. Ea se ocupă de toate treburile casei astfel încât să-l încurajeze să își petreacă cât mai mult timp acasă și să se bucure de familia lui.

5. Admirația. Ea îl înțelege și îl apreciază mai mult decât oricine altcineva. Îi reamintește permanent valoarea pe care o are și realizările pe care le-a obținut și îl ajută să aibă mereu încredere în propriile-i forțe. Evită să îl critice. Este mândră de el, nu fiindcă se simte obligată, ci dintr-un respect profund pentru omul pe care a ajuns să îl cunoască mai bine decât pe oricine altcineva.

În momentul în care un bărbat găsește o femeie care are toate aceste calități, o va considera irezistibilă.