Fragment: Lucruri pe care să le faceți pentru copilul dumneavoastră – Terapia relaţiilor. Un ghid în cinci paşi pentru consolidarea căsniciei, a familiei şi a prieteniilor dumneavoastră / John Gottman, Joan DeClaire

Lucruri pe care să le faceți pentru copilul dumneavoastră

  • Fiți atent la ce se petrece la grădiniță sau la școală. Vorbiți cu cadrele didactice. Citiți anunțurile. Arătați că vă interesează.
  • Fiți prezent la activitățile sportive sau la evenimentele artistice ale copilului dumneavoastră.
  • Fiți prezent la activitățile organizate de școală.
  • Mâncați împreună, inclusiv micul dejun. Închideți televizorul și vorbiți.
  • Pregătiți-i pachetul pentru școală. Puneți-i ceva bun și sănătos și un bilețel drăguț.
  • Faceți-i fotografii.
  • Lăudați comportamentele pozitive la modul concret. În loc să spuneți ”Ești un artist grozav.”, descrieți cum vă face desenul lui să vă simțiți: ”Desenul acesta mă face să vreau să mă duc într-o pădure.”
  • Arătați-i afecțiune mângâindu-l deseori. Îmbrățișați și mângâiați copiii mai mici. Dați mâna cu cei mai mari, atâta timp cât ei acceptă. Faceți din îmbrățișări un obicei. Atingeți-i ușor pe braț, pe cap sau pe spate atunci când s-au comportat frumos.
  • Oferiți-i ocazia de a alege ori de câte ori este posibil. În limita rezonabile, lăsați-l să decidă cu ce să se îmbrace, ce să mănânce, la ce activități să participe.
  • Fiți atent la ce îi place și la ce nu îi place. Dacă îi place mai mult untul de arahide crocant în loc de cel cremos, cumpărați unt de arahide crocant.
  • Arătați-vă interesat punându-i întrebări despre cum i-a fost ziua.
  • Interesați-vă de prietenii lui. Puneți întrebări despre ei.
  • Fiți amabil cu prietenii copilului dumneavoastră.
  • Arătați-vă interesat de proiectele lui creative.
  • Exprimați-vă recunoștința.
  • Întrebați-l ce vrea să fie când va fi mare. Ascultați-l.
  • Întrebați-l despre temerile pe care le are. Ascultați-l.
  • Întrebați-l ce și-ar dori dacă i s-ar îndeplini trei dorințe. Ascultați.
  • Cereți-vă scuze atunci când greșiți. Îl învățați astfel că este în regulă să greșească și să recunoască acest lucru.
  • Monitorizați-i activitățile.
  • Asigurați-vă că știți întotdeauna unde este copilul dumneavoastră.
  • Întrebați-l mereu despre experiențele și gândurile lui.

Lucruri pe care să le faceți împreună

  • Jucați-vă ceva.
  • Mergeți la plimbare.
  • Trageți un pui de somn.
  • Gătiți.
  • Coaceți ceva bun.
  • Spuneți bancuri.
  • Faceți o îmbrățișare de grup.
  • Dați-vă câte un pupic cu genele sau cu nasul.
  • Gâdilați-vă, hârjoniți-vă sau jucați-vă de-a calul. (Fiți atent ca niciodată să nu scuturați un copil mic sau un bebeluș. Îi puteți provoca leziuni cerebrale.)
  • Uitați-vă la pozele lui de când era mic. Spuneți-i povești amuzante sau plăcute despre nașterea și copilăria lui. Spuneți-i cât de fericit sunteți că s-a născut.
  • Luați mesele împreună.
  • Uitați-vă împreună la emisiunile lui preferate și vorbiți despre ele.
  • Citiți ziarul cu voce tare și vorbiți despre asta.
  • Citiți bancuri cu voce tare și vorbiți despre ele.
  • Citiți cărți cu voce tare, chiar dacă copilul dumneavoastră este destul de mare ca să citească singur.
  • Jucați-vă de-a prinselea, aruncați la coș, jucați fotbal prin curte.
  • Meșteriți.
  • Inventați jocuri.
  • Redecorați-i sau zugrăviți-i camera. Lăsați-l să aleagă culorile, materialele și alte lucruri.
  • Aranjați masa. Pregătiți din când în când câte o ”cină simandicoasă, cu lumânări, preparate speciale și șervețele de pânză.
  • Plantați o grădină; stabiliți ca o parte să fie a lui.
  • Cumpărați-i haine. Lăsați-l să aleagă.
  • Deschideți-i un cont de economii. Depuneți bani împreună. Calculați dobânda.
  • Cumpărați-i câteva acțiuni. Verificați-le valoarea în fiecare zi.
  • Jucați jocuri pe calculator.
  • Navigați pe internet pentru a vă uita la site-urile cele mai bune pentru copii.
  • Mergeți la restaurantul preferat al copilului dumneavoastră.
  • Mergeți în parc, la locuri de joacă sau la muzeu. Jucați-vă alături de el.
  • Mergeți la teatru de păpuși. Vorbiți despre piesă.
  • Mergeți la un film pentru copii. Vorbiți despre acesta.
  • Faceți împreună o activitate recreativă, precum înot, schi, drumeții, mers cu cortul, bowling.
  • Mergeți la un muzeu de artă. Inventați povești despre picturi.
  • Mergeți la o ”oră de povești” la o librărie.
  • Aprindeți un foc în șemineu și faceți bezele.
  • Stingeți luminile, aprindeți câteva lumânări și spuneți povești (nu chiar atât de îngrozitoare) de groază.
  • Plănuiți și plecați într-o vacanță.
  • Faceți un album cu amintirile din vacanță când ajungeți acasă.
  • Cântați. Cu vocea sau la un instrument.
  • Dansați.
  • Puneți un cort în curte și petreceți noaptea afară.
  • Faceți sport.
  • Oferiți-vă voluntar pentru o excursie cu clasa copilului dumneavoastră.
  • Oferiți-vă voluntar pentru activități în clasa copilului dumneavoastră.
  • Ajutați-l la teme când e cazul.
  • Faceți planuri pentru vacanță.
  • Faceți planuri pentru zilele de naștere.
  • Scrieți scrisori, faceți desene și înregistrați casete audio sau video pentru rude.
  • Faceți arborele genealogic al familiei.
  • Faceți un puzzle.
  • Înregistrați un ”documentar” despre viața familiei și a copilului dumneavoastră.
  • Faceți un album cu fotografii de familie.
  • Mergeți împreună la o oră de educație sexuală.
  • Faceți un tabel cu greutatea și înălțimea lui și verificați-l adesea.
  • Faceți împreună muncă de voluntariat pentru comunitate.

Terapia relaţiilor. Un ghid în cinci paşi pentru consolidarea căsniciei, a familiei şi a prieteniilor dumneavoastră / John Gottman, Joan DeClaire; trad. din lb. engleză: Ştefania Miclea. – Cluj Napoca, Editura A.S.R., 2018