Foamea – Knut Hamsun
Convingerea că sunt cinstit şi-a croit drum în mintea mea, m-a umplut cu simţământul minunat că sunt un om de caracter, un far alb în mijlocul unei mări tulburi de oameni, al unei mări pline de epave. Să amanetezi avutul altuia pentru un prânz, să-ţi pronunţi propria sentinţă în timp ce mănânci şi bei pe săturate, să-ţi spui singur că eşti un om de nimic şi să laşi ochii în jos – asta, niciodată! Niciodată! De fapt, nici nu mă gândisem vreodată serios la aşa ceva. Aproape că nu-mi trecuse deloc prin cap. Şi apoi, nimeni nu poate să-şi ia răspunderea pentru nişte gânduri răzleţe, fugare, mai ales când are o durere de cap groaznică şi târăşte după sine, cu ultimele forţe ce i-au mai rămas, o cuvertură de pat care aparţine altcuiva.
Omul inteligent, dar sărac, este un observator cu mult mai perspicace decât cel inteligent dar bogat. Cel sărac este atent la fiecare pas pe care îl face, ascultă bănuitor orice cuvânt rostit de oamenii care-i ies în cale; fiecare pas pe care îl face impune gândurilor și sentimentelor sale o datorie, o sarcină. Are auzul fin și este impresionabil, e un om cu experiență, sufletul său este brăzdat de răni provenite din arsuri…