Dependența de droguri a fost definită, ca atare, pentru prima dată de către OMS în anul 1964 ca „starea de intoxicare periodică sau cronică produsă prin consumul repetat al unui drog natural sau sintetic și caracterizată prin: 1. dorința dominantă de a continua consumul de droguri și de a-l obține prin orice mijloace; 2. tendința de a crește doza; 3. dependența fizică și, în general, psihologică cu sindrom de abstinență la întreruperea consumului; 4. efecte nocive pentru individ și pentru societate”. Mai târziu în 1969, OMS a catalogat dependența de droguri ca o boală malignă, progresivă și transmisibilă.
În 1982, OMS definește dependența ca „sindromul caracterizat printr-o schemă de comportament în care consumul de una sau mai multe substanțe psihoactive are o mai mare prioritate față de alte comportamente considerate de obicei ca fiind mai importante”. Clasificarea acestuia ca sindrom ne conduce la ideea unui cadru determinat clinic printr-un grup de fenomene care nu trebuie să fie prezente în totalitate în același moment și nici cu aceeași intensitate.
