Anual, Agenţia Naţională Antidrog (ANA) elaborează Raportul Naţional privind situaţia drogurilor în România (cu date din anul anterior), document de referinţă pentru specialiştii şi practicienii în domeniul drogurilor, pentru decidenţi şi pentru orice persoană interesată de ultimele tendinţe înregistrate în evoluţia acestui fenomen.
Raportul național privind situația drogurilor 2022, realizat de specialiștii ANA, cuprinde cele mai recente date şi informaţii legate de consumul şi traficul de droguri în România, fiind evidenţiate tendinţele de evoluţie înregistrate de ţara noastră, atât pe linia prevenirii consumului de droguri, cât şi pe cea a combaterii traficului de droguri, precum şi măsurile adoptate de instituţiile publice faţă de problematica drogurilor. Precizăm că datele analizate sunt cele înregistrate la nivelul anului 2021.
10,7% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani au consumat cel puţin un tip de drog ilicit de-a lungul vieţii (consum experimental), în timp ce 6% dintre ei au consumat și în ultimul an (consum recent). Se remarcă o încetinire a ritmului de creştere a consumului pentru majoritatea drogurilor ilicite, excepţie făcând consumul de noi substanţe psihoactive (NSP). Cele mai mari rate de consum se observă în rândul populaţiei tinere (15-34 ani). Adolescența este perioada cu vulnerabilitatea cea mai mare la inițierea consumului de droguri, cea mai mică vârstă de debut fiind declarată pentru consumul de noi substanțe psihoactive (13 ani).
Te invităm să citești articolul complet, disponibil pe http://ana.gov.ro/