Meniu Închide

Dacă nu sunt iubit, la ce bun să fac eforturi?

O nouă experienţă de psihologie deloc nostimă, dar care ne ajută să demonstrăm şi să urmărim mecanismele suferinţei provocate de respingerea socială. Sunteţi în grupuri mici de şase persoane de acelaşi sex. După ce aţi fost puşi să faceţi cunoştinţă unii cu ceilalţi, prin intermediul unor întrevederi de câte douăzeci de minute, sunteţi introdus într-o cameră mică, în care vi se cere să alegeţi două dintre persoanele pe care tocmai le-aţi întâlnit ca să lucraţi în grup cu ele. Apoi, la puţin timp după aceea, cercetătorul revine ca să vă spună că, din păcate, nu aţi fost ales de nimeni (în realitate, este vorba de o simplă tragere la sorţi, dar asta nu o veţi afla decât după aceea). O altă jumătate a partipanţilor primeşte, în ce o priveşte, un mesaj mai puţin penibil: „Aţi fost aleşi de mai multe persoane din grup pentru alte experienţe, dar nu imediat.”

După care, indiferent că sunteţi astfel respins sau acceptat, vi se propune să participaţi, însă singur(ă), la alte experienţe. Experienţa următoare constă în evaluarea după un chestionar precis a gustului şi a texturii unor prăjiturele, toate aceleaşi, din care o mare cantitate (35) a fost pusă pe o tavă. Sunteţi lăsat cu prăjiturelele dumneavoastră, cu chestionarul şi cu experienţa de respingere socială încă proaspătă, timp de zece minute.

Participanţii care au suferit respingerea vor înghiţi în medie nouă prăjiturele ca să răspundă la chestionarul de evaluare a acestora, în timp ce subiecţii care nu au fost respinşi nu vor înghiţi decât patru sau cinci, ca şi cum „respinşii” şi-ar fi pierdut capacitatea de autocontrol, atât de preţioasă pentru a nu te prăbuşi în faţa fiecărei greutăţi de care te izbeşti în viaţă… Alte manipulări în timpul aceluiaşi studiu vor duce la acelaşi rezultat: dacă eşti respins(ă), eşti mai puţin capabil să faci eforturi, să te controlezi, renunţi mai repede la sarcinile dificile, îţi asumi mai multe riscuri absurde. Analiza fină a acestor rezultate arată că, la persoanele care suferă o experienţă de respingere, dorinţa de-a face eforturi este anihilată la fel de mult ca pierderea capacităţilor de autocontrol.

Aceste date sunt similare la subiecţii care şi-au pierdut soţul/soţia, studii surprinzătoare arătând că se întâlneşte un procent anormal de mare de criminali în cazul văduvilor, ca şi cum absenţa partenerului de viaţă, pierderea acestei legături atât de fundamentale stării noastre de bine sufletesc ar favoriza dereglarea controlului de sine.

Stroebe W., Stroebe M.S., „Bereavement and health: the psycho-logical and physical consequences of partner loss”, New York, Cambridge University Press, 1987.

Sursa: lmperfecți, liberi și fericiți. Practici ale stimei de sine. Autor: Christophe André