Cum trebuie și cum nu trebuie să procedăm cu subiecții pasiv-agresivi care refuză dialogul (Burns, 1989, p. 423)
1. Nu insistați ca persoana să vorbească în acel moment.
Ea are dreptul de a fi singură și acest drept trebuie respectat. Veți pierde dacă veți încerca s-o controlați.
2. Nu deveniți, la rândul dumneavoastră, pasiv-agresivi, după modelul: „Ei bine, nici eu nu mai vorbesc cu tine!” În acest caz, veți pune în acțiune un comportament de respingere.
3. Nu vă blamați și nu judecați propriile reacții prin prisma comportamentului infantil al celuilalt. Dacă interlocutorul refuză să vorbească, asta este problema lui, nu a dumneavoastră.
4. Abțineți-vă să-l judecați pe celălalt; deși el se comport într-un mod ostil și imatur, urmăriți-vă propriile obiective – realizarea empatizării și amânarea discuției.
5. Nu vă lăsați cuprinși de frustrare insistând ca persoana să vorbească în momentul respectiv; dacă procedați astfel, nu veți face altceva decât să-i dați satisfacție, pentru că aceasta dorește să vă enerveze și să sublinieze starea dumneavoastră de moment. Păstrați-vă calmul și nu vă lăsați prinși în capcană.
6. Empatizați cu motivele care îl determină pe subiect să nu dorească să vorbească în clipa respectivă. Acesta poate considera că sunteți prea critic, că îl judecați prea aspru sau că nu sunteți un ascultător empatic. De asemenea, e posibil ca interlocutorul să se simtă rișinat sau jenat de ceea ce a făcut sau să considere că este nepotrivit să-și manifeste supărarea și ostilitatea. Interogați-l pe un ton blând și necritic cu privire la motivele sale. De cele mai multe ori, acest lucru va facilita comunicarea.
7. Amânați discuția dacă interlocutorul refuză în continuare să vorbească. Accentuați importanța acestei discuții și dați-i posibilitatea să se retragă în mod elegant. Dacă interlocutorul persistă în refuzul său, amânați din nou discuția.
Sursa: Ameliorarea performanțelor individuale prin tehnici de psihoterapie. Autor:Irina Holdevici