Meniu Închide

Cum influențează stilurile de atașament satisfacția în relația de cuplu

Cum influențează stilurile de atașament satisfacția în relația de cuplu

Onofrei Anca Gabriela

Atașamentul

Psihologul britanic John Bowlby a fost primul teoretician al atașamentului, descriind atașamentul ca o „legătură psihologică durabilă între ființele umane” (Bowlby, 1982, p. 665). Mai mult, Bowlby a văzut atașamentul ca un produs al proceselor evolutive (Draper & Belsky, 1990).  Ainsworth s-a extins asupra cercetărilor lui Bowlby și a descris trei stiluri majore de atașament: atașament securizant, atașament ambivalent-nesigur și atașament evitant-nesigur. (Ainsworth & Bell, 1970). Mai târziu, cercetătorii Main și Solomon (1986) au adăugat un al patrulea stil de atașament numit atașament dezorganizat-nesigur bazat pe propriile cercetări (Main & Solomon, 1986).

Tipuri de atașament

Atașamentul ambivalent: copiii devin foarte îndurerați când părintele pleacă. Stilul de atașament ambivalent este considerat neobișnuit, afectând aproximativ 7–15% dintre copiii din S.U.A. Ca urmare a disponibilității precare a părinților, acești copii nu pot depinde de îngrijitorul lor primar pentru a fi acolo când au nevoie (Lyons-Ruth, 1996). Acest stil de atașament generează anxietate, nesiguranță și frică.

Atașamentul evitant: copiii cu un atașament evitant tind să evite părinții sau îngrijitorii, nemanifestând o preferință între un îngrijitor și un străin. Acest stil de atașament ar putea fi rezultatul îngrijitorilor abuzivi sau neglijenți. Copiii care sunt pedepsiți pentru a se baza pe un îngrijitor vor învăța să evite să caute ajutor în viitor (Lyons-Ruth, 1996). Acest stil de atșament poate genera pe viitor: anxietate, fobie socială, evitarea celorlalți.

Atașamentul dezorganizat: copiii afișează un amestec confuz de comportament, părând dezorientați, amețiți sau confuzați. Ei pot evita sau rezista părintelui. Lipsa unui model clar de atașament este probabil legată de comportamentul îngrijitor inconsistent. În astfel de cazuri, părinții pot servi atât ca sursă de confort, cât și de teamă, ceea ce duce la un comportament dezorganizat (Lyons-Ruth, 1996). Acest stil de atașament poate genera pe viitor tulburări de personalitate precum borderline.

Atașamentul sigur: copiii care pot depinde de îngrijitorii lor manifestă suferință atunci când sunt separați și bucurie când sunt reuniți. Deși copilul poate fi supărat, se simte sigur că îngrijitorul va reveni (Lyons-Ruth, 1996).

Relația de cuplu

Cuplul reprezintă o structură bipolară, de tip biopsihosocial, bazată pe interdeterminism  mutual-partenerii se satisfac, se stimulează, se dezvoltă  și se realizează ca individualități biologice, afective și sociale, unul prin intermediul celuilalt (Mitrofan,1998).

Tipuri de cupluri

Cuplul conflictual: partenerii se află într-o dispută permanent, dar provocările lor vizează reanimarea pasiunii, astfel, partenerii găsesc un echilibru în conflict (Olson & Fowers, 1993).

Cuplul Pygmalion: cel al investirii inegale. Unul dintre parteneri se deschide în fața celuilalt, partenerul se hrănește din aceste deschideri, își dezvoltă identitatea, fără a oferi prea multe în schimb (Olson & Fowers, 1993).

Cuplul de tip Tristan și Isolda: este tipul de cuplu ce trăiește în osmoză, pentru ca pasiunea celor doi să nu se termine tragic, trebuie ca aceștia să renunțe în a se privi cu dragoste sau să înceteze să se privească prin ochii celorlalți (Olson & Fowers, 1993).

Cuplul asociativ: le permite partenerilor să obțină rezultate deosebite, imposibil de atins individual (Olson & Fowers, 1993).

Satisfacția relației de cuplu

„Satisfacția relației romantice corespunde judecății unei persoane cu privire la pozitivitatea relației sale” (Arriaga, 2001, p. 758). Niveluri ridicate de satisfacție în relațiile romantice sunt asociate cu rezultate importante, incluzând o stabilitate a relației mai mare și rate mai mici de dizolvare a relațiilor (Gottman & Levenson, 1992) și niveluri mai mari de bunăstare și sănătate mentală (Prigerson et al., 1999). Caracteristicile de personalitate ale partenerilor romantici pot contribui la nivelul lor de satisfacție în relația de cuplu.

Stilurile de atașament și satisfacția în relația de cuplu

Atașamentul reprezintă un factor important în alegerea partenerului și, totodată un factor cheie al funcționării relației. Studiile au demonstrat faptul că partenerii cu același stil de atașament nu manifestă satisfacție în relația de cuplu (Kirkpatrick & Davis, 1994).

Stilul de atașemnt evitant a fost investigat de cercetătorii în domeniu iar aceștia au demonstrat faptul că un stil de atșament evitant conduce la nemulțumire privind satisfacția în relația de cuplu (Feeney & Noller, 1990; Ebrahimi & Kimiaei, 2014).

Atașamentul sigur a fost corelat cu satisfacții în ceea ce privește relația de cuplu potrivit cercetărilor din acest domeniu. Partenerii cu un stil de atașament sigur s-au declarat mulțumiți de relația de cuplu, de partener și de stilul de viață pe care îl au în relație ( Ebrahimi & Kimiaei, 2014; Aminpour et al., 2016).

Atașamentul dezorganizat la vârsta adultă adaugă un alt element sistemului de atașament pentru adulți. Propunem ca, spre deosebire de evitarea și anxietatea, caracteristica centrală a dezorganizării la vârsta adultă este o frică de figurile de atașament romantic în general. Teama partenerului este un tip de frică mai elementar și mai omnipresent, ca „frică fără soluție” (Main & Solomon, 1990). Astfel, partenerii cu un stil de atașament dezorganizat manifestă frică justificată sau nu cu privire la partener și acțiunile acestuia, totodată declară faptul că această frică a lor duce la certuri, conflice și insatisfacție în relația de cuplu (Paetzold, 2015).

Concluzii

În urma revizuirii principlalelor informații din literatura de specialitate, reiese faptul că stilul de atașament al partenerilor determină buna funcționare a relației, evoluția celor doi parteneri fiind determinată de satisfacția sau nu a relației. Când cei doi formează un cuplu, aceștia se dezvoltă simultan, se dezvotă individual și împreună, în același timp. Relația lor este carcaterizată de cele 3 componente ale dragostei: intimitate, pasiune și implicare (Stenberg 1988), astfel, după cum arată și studiile, cei doi trebuie să manifeste un stil de atașament sigur pentru a putea avea o relație de cuplu funcțională în toate aspectele.

Bibliografie

Ainsworth, M. D., & Bell, S. M. (1970). Attachment, exploration, and separation: Illustrated by the behavior of one-year-olds in a strange situation. Child development, 4(1), 49-67.

Aminpour, M., Mamsharifi, M., & Bayazidi, S. (2016). Relation of attachment styles and marital adjustement among young couples. World Scientific News, 29, 111-123.

Arriaga, X. B. (2001). The ups and downs of dating: Fluctuations in satisfaction in newly formed romantic relationships. Journal of Personality and Social Psychology, 80(5), 754-765.

Bowlby, J. (1982). Attachment and loss: Retrospect and prospect. American Journal of Ortopsychiatry, 52(4), 664-678.

Draper, P., & Belsky, J. (1990). Personality development in evolutionary perspective. Jorunal of Personality, 58(1), 141-161.

Ebrahimi, E., & Kimiaei, S. A. (2014). The study of the relationship among marital satisfaction, attachment styles, and communication patterns in divorcing couples. Journal of Divorce & Remarriage, 55(6), 451-463.

Feeney, J., & Noller, P. (1990). Attachment style as a predictor of adult romantic relationship. Journal of Persoanlity and Social Psychology, 58(2), 281-291.

Gottman, J. M. & Levenson, R. W. (1992). Marital processes predictive of later dissolution: behavior, psychology and health. Journal of Personality and Social Psychology, 63, 221-233.

Kirpatrick, L., & Davis, K. E. (1994). Attachment style, gender and relationship stability: A longitudinal analysis. Journal of Personality and Social Psychology, 66, 502-512.

Lyons-Ruth, K. (1996). Attachment relationship among children with aggressive behavior problems: The role of disorganized early attachment patterns. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 64(1), 64-73.

Main, M., & Solomon, J. (1990). Procedures for identifying infants as disorganized/disoriented during the Ainsworth Strange Situation. In M. T. Greenberg, D. Cicchetti, & E. M. Cummings (Eds.), Attachment in the preschool years: Theory, research, and intervention (pp. 121– 160). University of Chicago Press.

Main, M., & Solomon, J. (1986). Discovery of a new, insecure-disorganized/disoriented attachment pattern, in T. B. Brazelton, & M. Yogman (Eds.), Affective development in infancy (pp. 95-124). Ablex.

Mitrofan, I., & Ciuperca, C. (1998). Incursiune în psihosociologia psihosexologia familiei. Edit Press Mihaela.

Olson, D.H., & Fowers, B.J. (1993). Five types of marriage: an empirical typology absed on ENRICH. The Family Journal, 1(3), 196-207.

Paetzold, R.L., Rholes, S., & Kohn, J. (2015). Disorganized Attachment in Adulthood: Theory, Measurement, and Implications for Romantic Relationships. Review of General Psychology, 19(2), 146-156.

Prigerson, H. G., Maciejewski, P. K., & Rosenheck, R. A. (1999). The effects of marital dissolution and marital quality on health and health service use among women. Medical care, 37, 853-873.

Despre autor:

Numele meu este Onofrei Anca-Gabriela, sunt licențiată în psihologie și în prezent urmez cursurile programului de masterat Psihologie aplicată în domeniul securității naționale, din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Pe lângă aria psihologiei organizaționale și militare, sunt interesată și de psihologia clinică, cercetarea științifică și psihologia educațională. Cum m-aș descrie în 5 cuvinte? Ambiție, perseverență, încredere, responsabilitate și emoție.