CERQ

Mecanismele de coping sunt modalităţi particulare prin care un individ îşi reglează emoţiile în faţa unui eveniment negativ. La modul general, mecanismele de coping pot fi diferenţiate în două categorii majore: coping centrat pe problemă şi coping centrat pe emoţie. În timp ce strategiile de coping centrate pe problemă se referă la toate încercările de a acţiona asupra stresorului, strategiile de coping centrate pe emoţie au în vedere controlul emoţiilor asociate cu stresorul (Compas, Orosan şi Grant, 1993).

Instrumentul CERQ include nouă mecanisme de coping cognitiv, care au fost deja asociate cu o serie de beneficii sau costuri pe plan afectiv. În cele ce urmează, vom prezenta succint cele nouă scale ale instrumentului.

1. Auto-blamarea se referă la gândurile legate de învinuirea propriei persoane pentru trăirea unor experiențe negative. Deși nu toate studiile sunt consistente cu acest rezultat, în cele mai multe cercetări s-a arătat că un stil atribuțional de auto-blamare se asociază cu depresie și alți indicatori ai unei funcționări emoționale deficitare (Anderson și colab., 1994).
2. Învinuirea altora presupune gânduri de responsabilizare a altora pentru experiențele neplăcute trăite. Această strategie de coping cognitiv a fost asociată cu un nivel al stării generale de bine mai redus (Tennen și Affleck, 1990).
3. Acceptarea include gânduri de acceptare a experiențelor trăite și de supunere în fața celor întâmplate. Carver și colaboratorii (1989) au arătat că acceptarea se asociază pozitiv cu optimismul și cu stima de sine și există o relație negativă între acest mecanism de coping și indicatori ai anxietății.
4. Reorientarea pe planificare se referă la gânduri despre pașii care ar urma să fie făcuți pentru a aborda eficient o situație negativă. Și această strategie se asociază pozitiv cu optimismul și stima de sine și negativ cu anxietatea (Carver și colab., 1989).
5. Reorientarea pozitivă presupune centrarea pe evenimente pozitive, plăcute, pentru a scoate din centrul atenției evenimentul negativ petrecut. Deși această strategie poate avea efecte benefice pe termen scurt, folosirea ei de lungă durată poate avea consecințe negative legate de neadaptarea la situațiile trăite.
6. Ruminarea se referă la gânduri recurente despre emoțiile și detaliile asociate evenimentului negativ experiențiat. S-a arătat că folosirea unui stil de coping ruminativ se asociază cu niveluri ridicate ale stărilor depresive (Nolen-Hoeksema, Parker și Larson, 1994).
7. Reevaluarea pozitivă înseamnă atașarea unei semnificații pozitive evenimentului negativ, astfel încât acesta să fie relevant pentru dezvoltarea personală. Reevaluarea pozitivă este asociată cu niveluri crescute ale optimismului și stimei de sine și cu mai puține manifestări anxioase (Carver și colab., 1989).
8. Punerea în perspectivă implică reducerea importanței unui eveniment negativ prin raportarea acestuia la alte evenimente.
9. Catastrofarea presupune prezența unor gânduri prin care se accentuează latura negativă a unui eveniment. Ca strategie de coping, a fost asociată cu o adaptare mai redusă, distres emoțional sau depresie (Sullivan, Bishop și Pivik,1995).

Cele nouă scale de coping cognitiv descrise în paragraful anterior au fost grupate în cadrul instrumentului CERQ (Garnefski și colab., 2001). Forma inițială a acestui instrument de evaluare include 36 de itemi, împărțiți în mod egal pe cele nouă scale. Ulterior, din motive pragmatice de cercetare, Garnefski și Kraaij (2006) au creat o versiune scurtă a chestionarului CERQ, care include doar 18 itemi. Ambele versiuni ale chestionarului au indicatori psihometrici satisfăcători. Studiile realizate cu cele două versiuni ale CERQ au arătat că auto-blamarea, ruminarea și catastrofarea se asociază cu mai multe simptome de anxietyate și depresie, în timp ce reorientarea pozitivă și reevaluarea pozitivă sunt în relație inversă cu simptomatologia anxioasă și depresivă (Garnefski și Kraaij, 2007).