Sari la conținut

Camelia Cavadia – Măştile fricii

Atâtea vorbe şi gânduri nerostite! Atât de mult adevăr îngropat, dornic să iasă acum la iveală. Să-nvingă. Cu orice preţ. Toate îşi adună puterile şi-şi fac loc, mai întâi, forţând spaţiile libere. Cu răbdare, cuceresc fiecare ungher şi-aşa de bine ştiu să se strecoare în cele mai adânci văgăuni, că nici nu-mi dau seama când prind rădăcină. Se-nfig pentru ultima oară, pregătindu-se pentru momentul în care vor fi smulse, cu tot cu resturile dimprejur. Adevărurile şi gândurile dureroase, unele vechi, altele proaspete, pulsează deja ca nervii unei măsele bolnave, muribunde. Nu mai e mult şi vor ieşi la suprafaţă. Nu mai e mult şi vor fi cunoscute…

Oricât de insuportabil ar fi, uneori adevărul este singurul care mai poate da vieţii un sens. Absenţa lui aruncă o lumină falsă chiar şi asupra lucrurilor care au fost cândva adevărate.

Întotdeauna e mai uşor să judeci acţiunile celorlalţi decât pe ale tale. După cum întotdeauna, din afară, ştii mereu ce are altul de făcut. Când  e vorba de tine, când nu eşti tu în joc, soluţiile ţi se răsfiră ca pe un evantai. Pentru că, nu-i aşa, întotdeauna ştim să-i sfătuim pe ceilalţi, dar suntem atât de nepricepuţi în a ne ajuta pe noi înşine.

Când nu cunoşti adevărul poţi construi toate scenariile de care ai nevoie. Poţi  găsi toate explicaţiile care să-ţi convină, toate motivele care să te disculpe, toate luminile care să-l înfrumuseţeze. Adevărul nu e niciodată unul singur şi nu e nici acelaşi pentru toată lumea. El se modifică în timp, se tulbură sau se clarifică în funcţie de partea pe care o priveşti. Oricum ar fi, adevărul nu dispare niciodată, există în fiecare dintre noi, după cum există şi-n afara noastră. Numai curajoşii au puterea de a-l privi în ochi. Oricât de mare ar fi tentaţia de a-l cunoaşte, întotdeauna va exista şi frica provocată de aflarea lui.

De-a lungul vieţii am greşit mult, cu vârf şi îndesat aş spune, şi de cele mai multe ori am fost conştientă de asta, aproape de fiecare dată, dar ceva m-a făcut întotdeauna să merg înainte aşa. Poate n-am luptat suficient cu mine, poate n-am luptat destul, în general, dar uneori am simţit că am de luptat cu atât de multe, încât nu am ştiut ce să fac mai întâi, de unde s-o apuc. Iar de cele mai multe ori nu m-am simţit în stare.

Niciodată nu mi-a fost frică de boală. Mi-a fost frică doar de felul în care te poate lăsa. Aş spune chiar că boala are ceva nobil în ea. Ceva ce cu o singură atingere are puterea să schimbe tot. Să te reaşeze. În tine şi în univers. Gândurile dezmiardă fiecare amintire şi pe unele reuşeşte să le mute de la locul lor. Fiecare îşi cere dreptul la reevaluare. Din rele, unele devin şi mai rele, iar altele aproape uitate, urcă spre suprafaţă şi-ncep să pulseze ca o inimă. Cu surprinderea altuia, găseşti crâmpeie de viaţă înmuiate-n feririce, de care n-ai ştiut să te bucuri la momentul oportun. Şi ca să simţi că faci dreptate, te bucuri acum. Cu un fel de disperare de care n-ai mai încercat-o, dar care-ţi face bine. Nu e loc de regrete, nici timp să deplângi, ci doar o inexplicabilă bucurie târzie. Care vine odată cu boala, cu atingerea ei.

Descriere CIP a Bibliotecii Naţionale a României: Cavadia, Camelia; Măştile fricii / Camelia Cavadia. – Bucureşti, Editura Trei, 2016

Accesați: Cărți care au schimbat percepțiile unor generații întregi